Să devii părinte vine cu o listă invizibilă de așteptări. Îți dorești ca al tău copil să fie fericit, să învețe, să depună efort, să aibă un comportament bun și să profite de oportunitățile pe care le are. Din această dorință, îi umpli programul cu activități, îl ajuți la teme și încerci să îl ghidezi cât mai bine. Vrei să faci totul corect.
În mijlocul tuturor acestor lucruri, un aspect ajunge adesea pe plan secund, partea emoțională. Le oferim tehnici de învățare, dar nu îi învățăm cum să gestioneze anxietatea înaintea unui examen. Le cerem să se comporte frumos, dar nu le arătăm întotdeauna cum să își controleze frustrarea atunci când lucrurile nu ies așa cum își doresc.
Chiar și părinții care înțeleg importanța inteligenței emoționale trec deseori cu vederea o abilitate importantă, capacitatea de a susține și gestiona emoțiile.
TE-AR PUTEA INTERESA ȘI: 5 semne frustrante că propriul copil este foarte inteligent, potrivit unui specialist în inteligență ridicată
Graba de a „rezolva” izbucnirile emoționale
Multe dintre „problemele de comportament” pe care psihologii le observă zilnic sunt, în realitate, doar partea vizibilă a problemei. În spatele unei crize de furie sau al unei atitudini sfidătoare se află adesea un copil care se simte copleșit de ceea ce trăiește sau care nu știe cum să exprime ceea ce simte.
Problema este că nici noi, adulții, nu am învățat să gestionăm emoțiile. Ne grăbim și căutăm o soluție rapidă. Vrem să calmăm, să reparăm sau să încheiem situația cât mai repede. Atunci când copilul plânge, îi spunem: „gata, nu s-a întâmplat nimic”. Dacă se enervează, îi cerem să se calmeze, iar dacă se simte copleșit, încercăm să îi distragem atenția pentru ca emoția să dispară cât mai repede.
Desigur, facem toate acestea cu cele mai bune intenții. Nimănui nu îi place să își vadă copilul plângând sau frustrat. Totuși, acest impuls de a elimina imediat emoția are efecte secundare pe care de multe ori le ignorăm, deoarece transmite indirect ideea că acea stare emoțională nu este un loc sigur în care copilul poate rămâne. Ca urmare, pot apărea:
Intoleranța emoțională. În timp, mulți copii învață să se deconecteze de propriile emoții. Dacă nu le permitem să trăiască emoția, ei învață să o ignore, să o reprime sau să o ascundă. Acest lucru îi împiedică să își dezvolte toleranța emoțională, adică abilitatea sistemului nervos de a gestiona emoții intense și situații stresante fără să se simtă copleșit.
Dificultatea de a identifica și exprima emoțiile. Dacă întrerupem sau minimalizăm emoțiile, copilul nu va avea ocazia să le exploreze și să le înțeleagă. Acest lucru sărăcește limbajul emoțional și creează confuzie, deoarece copilul simte că ceva se întâmplă în interiorul lui, dar nu știe exact ce și nici cum să exprime acest lucru într-un mod sănătos.
Dependența de sprijin extern pentru reglarea emoțională. Dacă intervenim mereu, copilul nu va învăța să se calmeze singur. În loc să își dezvolte propriile resurse de autoreglare, va avea nevoie ca altcineva să îl „salveze” emoțional. În timp, acest lucru poate duce la nesiguranță, încredere scăzută în sine și dificultăți în gestionarea provocărilor.
Paradoxal, cu cât încercăm mai mult să suprimăm sau să scurtăm emoțiile, cu atât acestea devin mai intense. Emoțiile care nu sunt procesate tind să se acumuleze, iar mici factori declanșatori pot provoca reacții disproporționate, pur și simplu pentru că acel copil nu a învățat să treacă treptat prin propriul univers emoțional.
TE-AR PUTEA INTERESA ȘI: Cum să-ți înveți copilul strategii de rezolvare a problemelor? Experții oferă părinților cele mai bune strategii
Ce înseamnă să susții emoția? 3 tehnici pentru dezvoltarea acestei abilități
Să susții o emoție nu înseamnă să o amplifici și nici să îl lași pe copil să își piardă controlul, ci să îl însoțești fără grabă. Să fii prezent fără să încerci să elimini imediat ceea ce simte. Să transmiți, prin cuvinte și atitudine, că acea emoție, chiar dacă este intensă, poate fi gestionată și nu este periculoasă.
Uneori, trebuie doar să reziști tentației de a umple tăcerea sau de a găsi rapid o soluție. În loc să intervii imediat, poți încerca ceva diferit, validând emoția copilului fără să îi ceri să o depășească pe loc și rămânând lângă el în timp ce încearcă să înțeleagă ce i se întâmplă.
Asta înseamnă și că trebuie să încetinești ritmul, deoarece reglarea emoțională nu apare în câteva secunde, ci are nevoie de timp. Atunci când intervenim prea repede, întrerupem acest proces natural. Sprijinul emoțional presupune să înveți să tolerezi un anumit nivel de disconfort. Cum poți face asta în practică?
Pauza însoțită, fără intervenție imediată
Atunci când copilul tău trăiește o emoție intensă, primul pas nu este să vorbești, ci să rămâi lângă el. Apropie-te, relaxează-ți postura, vorbește cu o voce calmă și evită să reacționezi automat. Îi poți spune: „Sunt aici, lângă tine”.
Cheia este să nu te grăbești cu soluții sau explicații. Acea pauză îi oferă sistemului nervos al copilului timpul necesar pentru a începe să se regleze. Prezența ta funcționează ca un punct de sprijin, fără să devină invazivă.
Numește emoția fără să o corectezi
În locul expresiei clasice „nu s-a întâmplat nimic”, ajută copilul să exprime în cuvinte ceea ce simte, fără să îi invalidezi emoția sau să încerci să o schimbi. De exemplu: „Se pare că ești foarte frustrat pentru că nu ți-a ieșit cum îți doreai” sau „Văd că acest lucru te-a supărat foarte tare”.
Un studiu realizat la University of California a arătat că numirea emoției reduce activitatea amigdalei cerebrale și, implicit, intensitatea emoțională. În plus, îl ajută pe copil să își organizeze și să înțeleagă experiența interioară și îi transmite ideea că emoțiile pot fi observate și înțelese, nu sunt doar ceva care îl împinge să reacționeze impulsiv.
Respirați împreună
În momentele foarte intense, simplul îndemn „respiră” rareori funcționează dacă îl adresezi copilului de la distanță. Însă dacă respirați împreună, lucrurile se schimbă. Îl poți ghida simplu: „Hai să facem împreună trei respirații”, urmând un ritm lent prin propria ta respirație.
Nu este doar o tehnică de relaxare, ci un instrument de sincronizare emoțională. Copilul se reglează prin tine. În timp, va interioriza această abilitate și o va putea folosi singur atunci când se va simți furios sau stresat.
Toate aceste tehnici au ceva în comun. Nu urmăresc să elimine emoția, ci să îl învețe pe copil să treacă prin ea fără să simtă nevoia de a reacționa imediat. Îi transmit ideea că nu trebuie să fugă de ceea ce simte, ci că poate gestiona acea stare.
Educația nu înseamnă doar pregătire pentru examene sau pentru viitorul profesional, ci și pregătire pentru viață. Iar în viață vor exista frustrare, teamă, tristețe și incertitudine. Nu putem evita ca ai noștri copii să simtă toate acestea, dar le putem oferi instrumentele prin care să le gestioneze mai bine.
