În acea perioadă, copiii nu trebuiau să le ceară părinților permisiunea pentru multe dintre activitățile pe care le făceau zi de zi. De cele mai multe ori, își petreceau timpul pe cont propriu, explorau lumea din jur și învățau din propriile experiențe.

Libertatea de care s-au bucurat în copilărie i-a ajutat să își dezvolte independența, spiritul de inițiativă și capacitatea de a face față provocărilor, calități care i-au însoțit și la vârsta adultă.

Iată cele 10 lucruri pe care copiii crescuți în anii '60, '70 și '80 le făceau fără să fie nevoiți să ceară voie părinților, conform Your Tango.

Să folosească telefonul

Astăzi, aproape toată lumea are un telefon mobil, însă în trecut existau doar telefoanele fixe. Acestea puteau fi mutate doar atât cât permitea cablul spiralat.

Dacă nimeni nu vorbea la telefon, copiii îl puteau folosi fără să le ceară voie părinților. Ridicau receptorul și își sunau prietenii, până când unul dintre adulți avea nevoie de telefon.

În prezent, copiii trebuie, de regulă, să le ceară părinților permisiunea pentru a le folosi telefonul mobil. Cum telefoanele conțin informații personale și sunt folosite permanent, părinții sunt mult mai atenți la cine și când le utilizează.

Să meargă la un vecin fără să anunțe

În prezent, să apari neanunțat la ușa unui vecin pare ceva neobișnuit. În anii '60, '70 și '80, copiii se plimbau liber prin cartier și mergeau unii la alții acasă, de cele mai multe ori fără să anunțe în prealabil.

Astăzi, dacă un copil s ar prezenta neanunțat la casa unui prieten, părinții acestuia s-ar putea simți puși într-o situație incomodă. Ei ar putea considera că trebuie să aibă grijă de acel copil și s-ar întreba de ce părinții lui nu au anunțat înainte.

În trecut, astfel de vizite spontane erau considerate normale. Mulți părinți se așteptau ca prietenii copiilor lor să le treacă pragul fără invitație și vedeau acest lucru ca pe o parte firească a copilăriei.

Să asculte muzică

Copiii din generațiile Baby Boomers și X au crescut ascultând discuri de vinil și radio. Muzica răsuna în toată casa, iar dacă părinții aveau nevoie de liniște, situația putea deveni tensionată.

În anii '60 au apărut casetofoanele, care le-au permis oamenilor să asculte muzică individual, folosind căști. Astfel, copiii nu mai deranjau pe nimeni și nu trebuiau să ceară voie pentru a asculta melodiile preferate.

Să se angajeze

Pentru adolescenții care au crescut în anii '60, '70 și '80, găsirea unui loc de muncă era un pas firesc odată cu înaintarea în vârstă. În multe familii din clasa de mijloc, munca era o necesitate, iar lipsa unui serviciu nici nu era luată în calcul.

Astăzi, mulți adolescenți aleg să își petreacă timpul cu prietenii, să participe la activități de voluntariat sau să își construiască un portofoliu pentru admiterea la facultate. În plus, multe familii nu mai depind de veniturile copiilor, astfel că presiunea de a se angaja este mult mai mică.

Să meargă cu bicicleta

Copiii din anii '60, '70 și '80 mergeau aproape zilnic cu bicicleta. Așa ajungeau la prieteni, la magazin sau în parc, fără să depindă de părinți.

Pentru că era o activitate obișnuită, de multe ori nici nu trebuiau să ceară permisiunea să iasă din casă.

În prezent, mulți părinți consideră că mersul cu bicicleta este mai riscant. Se tem de trafic, de accidente sau de posibilitatea ca cei mici să se rătăcească. Din acest motiv, copiii au mai puțină libertate de mișcare.

Să își cheltuie banii

Copiii care aveau un loc de muncă în acea perioadă își câștigau propriii bani. Părinții le asigurau cele necesare, însă distracțiile sau obiectele pe care și le doreau erau plătite din veniturile lor.

Pentru că banii le aparțineau, nu trebuiau să ceară permisiunea părinților înainte de a îi cheltui.

În prezent, mai puțini adolescenți au un loc de muncă, iar libertatea financiară este mai redusă. Totuși, mulți părinți încearcă să îi învețe cum să își gestioneze responsabil banii.

Să exploreze cartierul

Copiii din anii '60, '70 și '80 își petreceau mult timp explorând cartierul pe jos sau cu bicicleta, fără supravegherea adulților. Descopereau locuri noi și învățau să se orienteze singuri.

Astăzi, copiii au mai puțină independență. Mulți părinți folosesc aplicații de localizare pentru a ști în permanență unde se află cei mici. Chiar și atunci când ies din casă, copiii știu că sunt monitorizați și au limite clare privind locurile în care pot merge.

Să joace sport cu prietenii

În urmă cu câteva decenii, era ceva obișnuit ca prietenii să se întâlnească în parc pentru un meci improvizat de fotbal sau baseball.

Aceste jocuri spontane îi ajutau să își dezvolte abilitățile sportive și, în același timp, să facă mișcare.

În prezent, sportul practicat de copii este mult mai organizat și structurat. Unii ajung să renunțe din cauza programului încărcat sau a presiunii competiției. Totodată, jocurile improvizate din cartier au devenit din ce în ce mai rare.

Să aibă întâlniri romantice

Modul în care adolescenții își trăiesc relațiile s a schimbat mult față de anii '60, '70 și '80.

În trecut, era obișnuit ca adolescenții să aibă o relație stabilă încă din liceu, iar mulți ajungeau ulterior să se căsătorească. La acea vreme exista așteptarea socială ca oamenii să își întemeieze o familie la o vârstă mai tânără.

Astăzi, mulți părinți sunt mai atenți la relațiile romantice ale copiilor și îi încurajează să se concentreze mai întâi pe educație și pe dezvoltarea personală.

Să comande mâncare acasă

În anii '60, '70 și '80, copiii puteau comanda uneori mâncare fără să le ceară voie părinților. Opțiunile erau limitate, de regulă pizza sau preparatele unui restaurant din apropiere. Dacă aveau poftă de pizza, ridicau receptorul și plasau comanda.

Astăzi, aproape orice restaurant oferă livrare prin aplicații sau platforme online. Din acest motiv, părinții controlează mult mai atent comenzile făcute de copii, deoarece acestea pot implica sume mari de bani, iar cei mici nu înțeleg întotdeauna costurile.